Shutter Island

Cu Shutter Island, ultimul sau film, Martin Scorsese se reinventeaza ca regizor. De data aceasta, prolificul cineast forjeaza genul mystery cu accente horror. Un drum cu totul nou pe care Marty il abordeaza  folosind instrumentele expresionismului cinematografic pe filiera Murnau sau Lang, cum excelent Gorzo sesizeaza intr-un articol din Dilema veche. La prima vedere, filmul poate descumpani, fiind aparent incarcat de secvente inutile. Deznodamantul insa justifica pe deplin arabescurile scenariului. Shutter Island se hraneste din acea cultura cinematografica proprie cineastului american, asa cum a fost devoalata in exceptionalul  documentar A Personal Journey with Martin Scorsese Through American Movies. The Wizard of Oz (1939), The Red Shoes (1948), Pickup on South Street (1953), The Manchurian Candidate (1962), Shock Corridor (1963) si bineinteles mult Hitchcock  – Spellbound (1945), Vertigo (1958), Psycho (1960) -, se topesc in conceptia regizorala a lui Scorsese. Rezultatul este un film profund original, ce beneficiaza de un scenariu pe masura. Temele “obsedantului deceniu american” al anilor `50 -fobia anticomunista, spectrul razboiului nuclear, conspiratii guvernamentale, angoasele provocate de cel de-al II-lea razboi mondial-, reprezinta elementele de fundal ale unei intrigi extrem de elaborate. Strania investigatie a disparitiei unei paciente dintr-un reclusiv azil de boli mintale, condusa de agentul federal Teddy William (Leonardo Di Caprio) si partenerul sau Chuck (Mark Ruffalo), se transforma treptat intr-un adevarat eseu asupra violentei latente ce sta la baza naturii umane. Pe scurt, introspectie psihologica si eruditie cinematografica, Hitchcock si Bergman, Max von Sydow si Ben Kingsley, intr-un film inteligent purtand  inconfundabila marca Martin Scorsese.

Tags: anii `50, di caprio, expresionism, hitchcock, scorsese, shutter island