Protestele de stradă dintr-un București brusc înfierbântat la mijloc de ianuarie ar trebui să fie interpretate în raport cu evenimentele similare din acele societăți unde nemulțumirile sociale au atins deja un prag critic. În majoritatea cazurilor avem de a face cu același scenariu: tineri protestatari conectați prin intermediul rețelelor de socializare și-au mutat furia antisistemică din spațiul virtual în cel fizic, al străzii. Deosebirile apar însă în răspunsurile concrete ale Sistemului astfel provocat.
În august 2011, confruntându-se cu violențe stradale de proporții mult mai mari decât cele de pe malurile dâmbovițene, autoritățile britanice au dat înapoi și i-au lăsat pe tinerii furioși să vandalizeze pentru câteva zile cartierele Londrei. O decizie extrem de criticată la acea dată dar care, privită retrospectiv, apare ca fiind bine gândită. Conștienți că răspunsul cu violență la violență va duce la escaladarea unei situații deja extrem de periculoase, guvernanții britanici au ales să permită defularea în stradă a nemulțumirilor sociale. Astfel, furia oarbă a manifestanților s-a descătușat pe mașinile și magazinele care le-au ieșit în cale și nu pe forțele de ordine ce au acționat foarte discret în acele zile de isterie socială. Inevitabil, situația s-a calmat de la sine, iar autoritățile au putut să intervină ulterior pentru a-i aresta pe cei vinovații de tâlhării și vandalizări. Asta a fost strategia asumată de autoritățile dintr-unul din cele mai vechi și funcționale sisteme parlamentare.
De cealaltă parte avem exemplele Libiei, Tunisiei sau Egiptului unde s-a răspuns cu o violență extremă la manifestațiile antiguvernamentale. Departe de a liniști climatul social, desfășurarea ostentativă a aparatului represiv nu a făcut altceva decât să-i înrăiască pe cei din stradă și să-i convingă pe neutrii să îmbrățișeze cauza victimelor. Știm cu toții care a fost deznodământul în cele trei cazuri..
Ultimele luări de poziții ale mascotei Boc și rudimentarului Igaș anunță că guvernanții de la București au îmbrățișat deja a doua soluție, una cu potențial fatal status quo-ului pe care-l reprezintă. Intervenția în forță a jandarmilor nu are cum să fie una selectivă, doar în sensul elementelor recalcitrante. Inevitabil, va lovi fără discernământ și în membri ai societății civile, în studenți, în pensionari, în jurnaliști, adică în general în toate categoriile sociale ce alcătuiesc lumea pestriță a protestatarilor de oriunde. Prin însăși natura ei, presa este selectivă și va mediatiza tocmai acele cazuri de abuz care sar dincolo de norma acceptabilă. Mișcarea din stradă va fi astfel victimizată și va căpăta un capital de simpatie și implicit de legitimitate. În concluzie, doar cu concursul iresponsabil al guvernanților, violențele stradale pot depăși nivelul unor vandalisme punctuale și se pot transforma într-o mișcare antisistemică cu șanse reale de reușită.
